Cu ţotii am auzit de Buddha. Mulţi ştiu că e un cognomen, care dacă ar fi să-l traducem ar insemna << Iluminatul>> şi puţini sunt cei care ii ştiu adevărata poveste ( şi adevăratul nume).
Totul se petrece in sec. VI î.Hr. Buddha, pe numele lui adevărat Sidharta Gautama, era un prinţ indian bogat şi răsfăţat.
In prima parte a vieţii trăieşte in desfrâu. Negăsind fericirea, se hotărăşte să se retragă in junglă, pentru a trăi ca un animal. ( bad idea) Nefiind mulţumit nici de acest stil de viaţă, Buddha se hotărăşte să meargă pe calea din mijloc, ajungând la clarviziune.
Budismul este aşadar o cale de a asigura individului fericirea.
Prin meditaţie, Buddha a ajuns la concluzia că fericirea omului in viaţă este amninţată de:
– violenţă
-dragostea de avere
– prea multe griji
– frica ( inclusiv frica de moarte)
– ataşamentul faţă de persoane.
Propunerile lui Buddha pentru a atinge fericirea sunt:
-Regula de aur: măsura. Să alegi calea de mijloc.
-Suspendarea dorinţelor şi a violenţei
-apatie faţă de persoane
-meditaţia şi rugăciunea. ( potrivit lui Buddha, rugăciunea are rol terapeutic)
Religia budistă a intrat in conflict cu religia brahmatică, care era o religie a elitelor, foarte conservatoare. Ea consacra impărţirea societăţii indiene in caste. ( caste= categorii; ex: castă de preoţi, de războinici etc) Casta era dobândită prin naştere. Nimeni nu putea părăsi una pentru a intra in alta.
Această religie s-a răspândit in intreaga Indie, dar nu pentru mult timp. In sec XII a pierdut in faţa hinduismului ( derivat al brahmanismului) S-a extins şi in China, dar a pierdut in faţa confucianismului. Totuşi budismul rezistă astăzi in Japonia, sub forma religiei zent şi in Tibet, sub forma lamaismului.
Inquisitores 